Niciodată singur, asta era o replică pe care o aruncam stereotip în primele seri petrecute cu Mihaiţă, după angajarea mea cică în presa centrală. Stăteam ca nişte golani frumoşi sub cerul negru şi debitam elucubraţii filosofice. De obicei polemizam (aşa ne instruise Diriga) pentru că ştiam că din polemică ajungem la ideile "importante". "Niciodată singur" însă era un strigă al prieteniei absolute. Al prieteniei dintre sufletele care bat kilometrii dintre Braşov şi Bucureşti în câteva secunde şi leagă destinele într-o dulce copilărie...
Am sentimentul singurătăţii în faţa provocării. Simt că sunt iar copil şi am nevoie de sfatul şi glumele lui Babu, ale lui Miţă, Ţache, Colonelul, Sebanul, Păunaşul, Rasheed, Florin, Basil, Staru sau Merinu. Simt că renasc atunci când aud din gura lor că viaţa e o provocare banală, peste care însă nu vrei să treci prea uşor.
Viaţa e ca o partidă de sex. Odată începută nu vrei să se termine niciodată, chiar dacă orgasmul final merită toţi banii. Viaţa în gaşca îndrăgită e ca o evadare în edenul infinit.
Abia aştept să trezesc zâmbete pe chipul prietenilor mei dragi atunci când va apărea Romanul Gaşca, când se va difuza serialul "17", când voi încheia eXperimentul Click! şi când voi câştiga concursul de scenarii HBO TIFF 2008...
Reuşesc miracole... pentru că "nu sunt niciodată singur"...
