Atenţie! Se textualizează!

Capitolul 1

Poate la mare...

Îmi aprind o ţigară. Doamne ajută! Scrumul scrijeleşte dîre senzuale pe coridorul arhiplin. Bagaje aruncate în dezordine între picioarele proaspăt epilate ale puştoaicelor. Mucuri fumate pe jumătate se lipesc de plasele şi gentuţele cu ţoale. Un carusel de mirosuri şi miresme înnebunitor de pitoreşti decorează universul uşor... nazal de prin compartimentele acceleratului cu regim de rapid şi ocazional personal. Uite d-aia iubesc România asta de căcat! Oricum nimănui nu-i pasă de ţara asta, unde patriotismul se cântăreşte în gunoaiele din faţa casei, iar imaginea mamelor care-şi vând copii pe la porţi pentru câţiva gologani e pusă la loc de cinste în dosărelul pentru brandingul de ţară. Numai că Bunul Dumnezeu nu-şi întoarce faţa de la români... Îmi revin exact la timp pentru că gândurile riscau să îmi devină brusc sonore. Trenul porneşte la vale împreună cu toate gîndurile şi mirosurile care decorează o noapte unică în tristeţea ei. Stelele par a spune poveşti călătorilor dintr-un personal uitat de lume. Ochii care filmează prin ferestre prăfuite o natură ce se întinde ca o virgină perversă clipesc obosiţi şi îngînduraţi. Două siluete de tinere fragede se mişcă senzual sub lumina chioară a unui neon, care în tinereţea lui chiar a servit ca obiect de iluminat. Mă uit păcătos la funduleţele lor fragede şi apetisante, la carnea ce dă să rupă decolteurile îndrăzneţe şi… Îmi mai aprind o ţigară oftînd că nu mai am şi io vîrsta aia nebună de licean. Am deja patru ani de cînd am spus “Pa!” liceului şi de atunci tot încerc să îngrop amintiri care mai de care doar pentru a-mi reaminti unicul scop în viaţă: colecţia de poveşti cu care or să se delecteze viermişorii pe lumea ailaltă. Frate, dacă ştiam că facultatea o să mă prăfuiască în halul ăsta, în mod sigur mă apucam de un alt sport. Sticlism, mă făceam hamal în gară doar pentru a căra cu cîrca bucăţele din povestea altora sau pur şi simplu o ardeam sub formă de “plojniţă patentată”, după cum mă răsfăţa mama cînd vedea că nu am dus gunoiul. M-am dus vînător în facultatea de fete, că aşa ştiam io că e Filologia, şi am ieşit iepure de colivie. Am intrat rebel şi m-am retras crăcănat de atîtea şuturi în cur.

Înainte de toate...




Astfel de poveşti nu se mai întâmplă într-o ţară ca România, în care istoria a încetat să se mai scrie încă de acum un secol. O eternă tranziţie bolnăvicioasă a cuprins în letargia ei toate fiinţele vii care au supravieţuit rupturii de trecutul comunist. Cartea asta este despre o generaţie de sacrificiu, despre cei care la Revoluţia din 1989 erau prea mici pentru a ieşi în stradă şi prea mari pentru a uita vreodată clipele acelea.
Gaşca de nebuni strânsă în jurul trupei HiQ este un simbol. O frescă exponenţială pentru vremurile în care trăim cu toţii. Noi, gaşca, suntem cei care au încercat să îşi creeze o copilărie diferită, plină de dulciuri, culori şi jucării de import, dar nu uitau să urmărească şi ştirile de teama să nu piardă o altă Revoluţie.
Noi am crescut cu mineriadele, cu golanii din Piaţa Universităţii şi am prins bucuroşi trecerea de la televizorul alb-negru la cel în culori. Povestea asta este despre toţi cei care au încercat măcar odată în viaţă să recupereze un episod din fiinţa lor. Să scoată la iveală copilul din ei la o vârstă total nepotrivită sau să arunce în aer clepsidra care le trecea încet şi sadic timpul către un oarecare sfârşit anost şi sec.
Asta este o poveste despre evadarea totală a sufletului în inimile prietenilor. O carte despre prietenie şi libertate.